Seria interviurilor cu oameni frumosi care si-au pus amprenta asupra Romaniei prin forte proprii continua. Astazi stam de vorba cu Radu Fusea, antreprenor si fondator al platformelor de turism Wildventure.ro si Travlocals.com, platforme ce promoveaza turismul traditional si ce aduna case traditionale autentice, conace sau castele, glampinguri si casute in copac, bungalow-uri si alte tipuri de cazare spectaculoase.

A&C Cateva cuvinte despre tine.

 

R.F. Buna! Am 29 de ani si sunt antreprenor de cativa ani de zile. Am avut tangente cu diverse business-uri inca din timpul facultatii, atat online, cat si offline. Dupa facultate am lucrat 3 ani ca inginer proiectant pentru Jaguar-Land Rover, in cadrul unei multinationale americane. Jobul suna destul de pompos la vremea respectiva, dar nu ma atragea cu nimic. In orice caz, chiar daca mi-am dorit foarte mult sa inchei acea etapa, consider ca experienta in corporatie m-a ajutat sa dobandesc niste calitati foarte utile pentru parcursul meu ulterior.

 

A&C Cum a luat nastere travlocals.com, cum ti-a venit ideea?

 

R.F. Travlocals.com a venit ca o continuare naturala a proiectului Wildventure.ro, prin intermediul caruia am ajutat neremunerat peste 180 de proprietati din Romania, care ofereau experiente de exceptie, sa si le promoveze in fata unei audiente dornice de asa ceva. Practic, timp de 1 an si jumatate am identificat nevoile acestei nise, iar ulterior am lansat o platforma moderna care sa raspunda acestor nevoi. In tot acest timp am purtat discutii cu peste 200 de persoane din segment, unele dintre ele constructive, altele mai putin.

 

A&C Ce aduce nou Travlocals.com pe piata turismului din Romania?

 

R.F. In primul rand, Travlocals.com este cea mai moderna platforma de turism dezvoltata in Romania, dupa informatiile pe care le avem la ora actuala. Este o platforma unde sunt listate proprietati ce ofera experiente unice, asa cum spuneam mai sus si unde se pot face rezervari de catre cei interesati de aceste experiente. Practic, am dorit sa mixam avantajele celor mai importante platforme internationale pentru a oferi solutii atat celor care fac inchirieri integrale ale locatiilor, cat si celor care inchiriaza pe camera, cum este cazul pensiunilor de capacitate mai mare.

 

Fiecare gazda are un cont individual din care isi poate lista serviciile si de unde le poate administra, avand acces la toate setarile (text, setare facilitati, upload continut media, setarea disponibilitatii si preturi, regulile casei, politici de rezervare etc.). Calendarele noastre se sincronizeaza cu ale altor platforme, precum Airbnb, Tripadvisor sau HomeAway. De asemenea, avem o evidenta completa a tuturor rezultatelor livrate de platforma, intrucat primim notificari pentru orice rezervare sau solicitare de rezervare, cu toate detaliile introduse de client. Gazdele noastre au parte de statistici pe care le primesc automat in panoul de control si astfel pot monitoriza eficienta platformei. Acestea sunt doar cateva dintre aspectele care ne diferentiaza de orice platforma de rezervari de pe piata romaneasca in acest moment.

 

Nu in ultimul rand, Travlocals.com este poate nu singura, dar cu siguranta cea mai exclusivista platforma turistica din Romania. Selectia noastra de servicii este martora a criteriilor stricte pe baza carora ne alegem partenerii.

 

A&C. Stim ca este un proiect care a avut la baza si o obtinere de fonduri europene. Care a fost investitia, cum a fost procesul de obtinere de fonduri?

 

R.F. Investitia a depasit la ora actuala 100k Euro, o parte din aceasta, mai exact 37,50k Euro, provenind dintr-o finantare europeana. Procesul de obtinere a finantarii mi s-a parut destul de complicat la vremea respectiva pentru ca mi-am facut singur planul de afaceri, lucru inedit pentru mine. Dupa etapa preliminara de selectie a celor mai bune planuri de afaceri, a urmat etapa interviurilor. Pot spune ca nimeni din comisie nu a crezut ca voi avea vreo sansa cu proiectul acesta, dar am reusit sa ii conving ca merit finantarea, iar ulterior am si demonstrat.

 

A&C Este simplu sa incepi un start-up in Romania?

 

R.F. Nu stiu daca eu am avut ghinion sau daca nisa este de asa natura, insa pentru mine nu a fost simplu deloc. Volumul de munca a fost unul foarte mare, avand zile in care munceam la laptop de la 6-7 dimineata pana la 10-11 noaptea. M-am lovit de tot felul de piedici, de la cele legislative, tehnice si pana la probleme care tin de educatia si caracterul oamenilor. In schimb, am avut si ocazia sa cunosc oameni valorosi cu care am legat relatii de amicitie. In plus, am avut marele noroc sa fiu ajutat de prieteni, prin expertiza pe care a avut-o fiecare in diverse domenii utile proiectului. Fara ajutorul lor as fi avut 0 sanse de reusita pentru ca serviciile respective ar fi fost prea costisitoare pentru bugetul meu. Una peste alta, a fost greu, dar frumos.

 

A&C Ce tip de proprietati sunt listate pe platforma?

 

R.F. Platforma Travlocals.com promoveaza doar experiente de exceptie. Cei care isi doresc sa faca parte din proiectul nostru sunt atent analizati. Promovam cazarea in case traditionale autentice, in conace sau castele, glampinguri si casute in copac, bungalow-uri si alte tipuri de cazare spectaculoase. In plus, avem si o sectiunea destinata experientelor, pe care ne dorim sa o dezvoltam tot mai mult in perioada urmatoare.

A&C Cum faci selectia locatiilor listate pe site, mergi personal sa le vizitezi?

 

R.F. Nu consider ca este necesar sa ma deplasez personal la locatie. Probabil costul cu deplasarea ar fi mult mai mare decat potentialul abonament. Cateva discutii cu gazda, un link unde pot vedea serviciile oferite si un research in mediul online, referitor la parerile clientilor, consider ca sunt suficiente pentru a-mi da seama daca o experienta se incadreaza in criteriile noastre. Punem mare accent pe autenticitate, pe restaurare, pe protejarea mediului si pe materiale ecologice. Nu neg, insa, ca am refuzat listarea anumitor locatii si din cauza atitudinii proprietarilor. Vreau sa lucrez cu oamenii de la care am garantia ca vor face tot posibilul astfel incat clientii lor sa plece multumiti. De asemenea, intentionez ca in timp sa creez o comunitate ai carei membri sa stie sa respecte gazda si ceilalti oaspeti cu care impart simultan anumite servicii. Practic, tot ce imi doresc este o comunitate educata, care sa functioneze in armonie. Evident, e nevoie de timp, dar am certitudinea ca voi reusi.

 

A&C Cum se pot lista proprietatile pe platforma?

 

R.F. Fiecare furnizor de servicii are un cont personal din care isi poate lista singur experienta. Procesul este similar cu cel intalnit in cazul celor mai renumite platforme la nivel mondial. Insa, pentru inceput, preferam sa ne ocupam noi de listari, grabind putin procesul pentru ca ne-am format anumite automatisme. Ulterior, oferim acces titularului de cont, acesta putand opera orice modificari doreste, de la disponibilitate si pret in functie de calendar, pana la regulile caasei, politici de rezervare, descrieri, fotografii si altele.

 

A&C Cate proprietati reusesti sa listezi lunar?

 

R.F. Avand in vedere ca parteneriatele sunt bazate pe abonamente, nu depinde doar de noi numarul lunar de listari. In primele 2 luni am reusit sa incheiem peste 50 de contracte, asta pentru ca purtasem deja discutii cu partenerii nostri de luni bune. Incepand de acum, daca reusim sa adaugam 10-15 noi experiente lunar, consider ca suntem pe drumul cel bun. In orice caz, nu sunt foarte multe la ora actuala care sa respecte toate criteriile noastre, dar partea buna este ca nu mai pierdem noi timp sa incercam sa covingem potentialii parteneri, ci au inceput sa vina ei catre noi.

 

A&C Cum se pot face rezervarile?

 

R.F. Rezervarile se pot face prin doua modalitati. Metoda clasica este prin solicitare de oferta. Aceasta presupune completarea de catre client a unui formular simplu, care contine numele, numarul de telefon, adresa de mail si particularitatile pe care si le doreste. Acest formular se transmite automat atat catre gazda, cat si catre administratorul platformei.

 Cealalta modalitate este similara cu procesul de achizitii online. In prima etapa clientul selecteaza toate particularitatile sejurului (check-in/out, numar persoane, extraoptiuni etc.), urmand ca in etapa a doua sa introduca datele personale. In cazul in care clientul are deja un cont in platforma, datele personale se completeaza automat. Procesul s-ar fi continuat in mod normal printr-un procesator de plati care sa realizeze platile online. Din pacate, solutia tehnica am implementat-o, dar momentan nu avem cadrul legislativ.

Asadar, odata completati toti pasii, se emite formularul complet catre client, acesta primind automat datele de contact ale gazdei, catre gazda, care primeste datele de contact ale clientului si toate specificatiile introduse in filtre si catre administratorul platformei, care are acces la toate datele rezervarii. In functie de politica de rezervare a fiecarei gazde, plata urmeaza a fi facuta prin transfer bancar sau cash la locatie.

 

A&C Carui tip de public se adreseaza platforma?

 

R.F. Platforma noastra se adreseaza in principal corporatistilor, antreprenorilor si freelancerilor, cu varsta cuprinsa intre 25-45 ani, care au un buget peste medie si calatoresc destul de des. Acestia au renuntat de mult la ideea unui simplu loc de cazare si isi doresc adevarate experiente care sa le ramana in suflet pe tot restul vietii.  Nu inseamna nicidecum ca pe ceilalti ii excludem, insa am observat ca aceasta categorie anterior mentionata obisnuieste sa consume astfel de servicii, apreciindu-le la adevarata lor valoare si platind pentru ele.

 

A&C Stim ca detii si site-ul wildventure.ro, ce ne poti spune despre acesta?

R.F. Site-ul wildventure.ro s-a transformat usor, usor intr-un satelit al platformei Travlocals.com. Acesta are rolul de a redirectiona comunitatea deja formata in jurul lui catre noua platforma. Am renuntat la promovarea gratuita a experientelor pentru ca de foarte multe ori a fost prost inteleasa de cei pe care i-am ajutat, ce-i drept, fara sa ne-o ceara, timp de peste 2 ani. Continuam sa crestem proiectul Wildventure Romania prin articole care se viralizeaza si prin adaugarea de noi experiente care sunt deja abonate la noua platforma Travlocals.com. Munca dusa in ultimii ani nu a trecut neobservata de Google, motorul de cautare rasplatindu-ne cu pozitii excelente in cautari pentru majoritatea articolelor. Evident, focusul se indreapta in proportie de 90% catre partenerii nostri, carora incercam sa le oferim rezultate pe masura increderii pe care ne-au acordat-o in stadiul incipient al proiectului, atunci cand aveam cea mai mare nevoie.

 

A&C Multumim mult, Radu, felicitari pentru realizari si mult succes cu proiectele!