Lemnul spune multe povesti. De la povestea padurilor care imbraca Romania si o fac mai frumoasa, pana la povestea anilor pe care ii sarbatoreste fiecare copac in parte, istoria lemnului are parfum de nemurire. Chiar si atunci cand trece in nefiinta, lemnul se transforma. Se transforma in arta populara romaneasca si duce mai departe traditia, obiceiurile care ne reamintesc cine suntem, dar si povestile de pe plaiurile autohtone.
Pictat sau sculptat, lemnul primeste noi amprente: acelea ale mainilor mesterilor populari care, indragostiti de traditii, aduc mai aproape de noi toti… eternitatea.
Iliana Ciobanu este mesterul popular care imbina lemnul cu povestea, copilaria si culoarea. Din aceasta fuziune se nasc lingurile din lemn de tei, confectionate manual si pictate cu migala si talent nebanuit. Intai sunt finisate, bine slefuite, iar apoi sunt atent pictate cu acrilice si imbracate intr-un strat protector de lac transparent.
Natura bogata a Romaniei, chipurile luminoase ale satenilor, tarancute in port viu colorat, toate sunt ilustrate pe lingurile cu grija realizate. Deseori, minunile care ies din mainile dibace ale artistei Iliana Ciobanu, merg la targuri artizanale organizate de diferite muzee din tara si din strainatate, unde sunt apreciate si cuceresc prin autenticitate.
Tehnicile acestea, asa cum ne povesteste Iliana, nu sunt mostenite, ci dobandite prin multa practica atenta.
Ca pasiune, pe langa lingurile din lemn de tei, artista mai creeaza si papusi, imbracate manual cu tesaturi traditionale. In felul acesta, nu doar ca pastreaza vie copilaria de altadata si le face cunoscute copiilor din generatiile actuale portul si obiceiurile romanesti stravechi, dar ofera si o lectie despre continuitate si importanta pastrarii traditiilor si povestilor care ne-au dus acolo unde suntem astazi.
Cand spui TRADITIE, spui: Tehnica, Rabdare, Angajament, Durabilitate, Implicare, Tenacitate, Iubire si Eternitate. Calitati pe care fiecare ar trebui sa si le regaseasca sau sa le dobandeasca si sa le slefuiasca atent, pentru a le folosi zi de zi, in rutina devenirii unui om mai atent la trecutul sau, mai uman, mai prezent in propria activitate si mai aproape de radacini.
